Clădirea Institutului Cultural Francez din Iași, numită și Casa Racoviță sau "Micul Trianon", a fost construită în perioada 1850-1870 pe bulevardul Carol I în apropiere de Universitatea Alexandru Ioan Cuza.
Prima atestare documentară a imobilului este în anul 1905 când profesorul Alexandru C. Cuza, care era și propietarul casei, cere o autorizație de reparație a defecțiunilor suferite din pricina cutremurului din 1899. Clădirea a fost cumpărată apoi de Nicolae A. Racoviță, iar între 1916 și 1926 construcția își schimbă arhitectura prin importante lucrări de renovare și extindere. În anul 1946 partidul comunist expropiază familia Racoviță, iar clădirea monument istoric devine patrimoniu public.
Până în anul 1991 imobilul a reprezentat sediul central din municipiu pentru diferite instituții publice. În anii 1960 a fost Casă de Cultură a Uniunii Studenților Comuniști, iar între 1980-1991 a funcționat că Scoală Populară de Arte.
Din anul 1991 monumentul istoric găzduiește Institutul Cultural Francez din Iași care reprezintă o extensie a Ambasadei Franței și care aparține unei rețele de 4 astfel de institute la nivel național. Centrul a fost inaugurat de președintele Ion Iliescu și omologul său francez François Mitterrand.
ICF promovează limba franceză și cultura țărilor francofone, organizează spectacole, seri de film, dans, concerte sau seminarii cultural-științifice. Instituția mai organizează cursuri generale și de specialitate pentru limba franceză, oferă diplome de cunoaștere a limbii franceze DELF/DALF și pune la dispoziția publicului 80 de reviste, 2000 de compilații audio-video și 30 000 de cărți.
Comments