Râpa Galbenă
În secolul XIX, Râpa Galbenă era coasta abruptă a unui deal măcinat în fiecare primăvară de șuvoaie de apă. Se spune chiar că locuitorii zonei erau îngrijorați că vor fi nevoiți să își abandoneze locuințele și să se mute din cauza deselor alunecări de teren. Teritoriul instabil unde se întâlneau izvoarele care coborau de pe Copou în drumul lor spre Bahlui era bine cunoscut ca o zonă de exploatare a argilei pentru construcții sau olărit. Ba chiar exista și un cartier al olarilor în apropiere de Piața Unirii de azi.
Panorama încântătoare care se deschidea de la înălțime era însă una dintre preferatele lui Mihai Eminescu care era adesea observat „rezemat cu coatele pe bara” de lemn, întinsă că parapet, la marginile malurilor abrupte dinspre Cişmeaua Păcurari. Despre aceasta relatează Gh. Popa Radu în lucrarea „O amintire din viaţa lui Eminescu”, „Arhiva”: nr. 5-6, 1900) - <<Întrebat ce face, avea să răspundă: „Ce să fac… admir natura; uite domnule Radu, spune-mi, cine ar fi în stare să-mi puie pe hârtie tabloul acesta care ni se prezintă înaintea ochilor. Doamne! exclamă el, ce poziţie frumoasă are Iaşul! De aş avea eu bani, aş pune să se facă un pod de aici până pe dealul Galata. închipuie-ţi, când acest pod ar exista, să stai în mijlocul lui, ce privelişte frumoasă ai avea. Cred că în lumea întreagă nu s-ar mai găsi pereche!”>>.
Construcția Esplanadei Elisabeta, care a rămas mai cunoscută sub numele de Râpa Galbenă a început în anul 1897 la inițiativa primarului de atunci, Nicolae Gane. Scopurile lucrării erau stăvilirea alunecării versantului Copou și înfrumusețarea zonei dintre Copou și Gară. În perioada în care a fost clădită, esplanada Elisabeta oferea o priveliște minunată către Palatul Gării și către antrepozitele Vama Veche. Era spațiul preferat de promenadă al vilegiaturiștilor care mergeau la Jockey Club și la hotel Binder, aflate în imediata apropiere. Avea un punct central de belvedere, balcoane, nişe şi scări laterale monumentale, mărginite de balustrade pentru lămpi şi statui și domina întreaga zonă – de unde, la vremea respectivă, lipseau clădirile. Pe zid găsim stema vechiului Iași realizată în piatră.
Cu ocazia acestei sistematizări, s-au construit artere importante, o stradă de legătură spre Păcurari, una spre Copou şi alta către Gară.
Inaugurarea a avut loc în anul 1902, dar presiunea dealurilor înconjurătoare a dus la fisurarea edificiului.
Acesta a fost refăcut în anul 1922 cu sprijinul regionalei C.F.R. Iaşi care a solicitat terenul pentru construirea unui cartier modern, cu „şcoală, bibliotecă, sala de conferinţe”. De altfel există și astăzi Clubul CFR, chiar la baza monumentului devenit simbolic pentru Iași.
Fotografiile fac parte din colectia domnului Eduard Ionescu din Cluj. Ii multumim pentru amabilitatea cu care ni le-a pus la dispozitie!
