Muzeul Unirii
Astazi, Alex ne povesteste despre Muzeul Unirii.
Muzeul Unirii este poziționat în apropiere de Piața Unirii, pe strada Lăpușneanu, și reprezintă unul dintre cele mai importante obiective turistice ale municipiului Iași. Clădirea a fost construită la începutul secolului al XIX-lea și a fost locuită pe rând de Costache Catargi, Constantin Palade, Mihalache Cantacuzino – Pașcanu, Alexandru Ioan Cuza, iar în timpul Primului Război Mondial, intre 1916-1918, a fost resedinta principală a Regelui Ferdinand.
Anterior, casa fusese un important centru pentru întalnirile unioniștilor Vasile Alecsandri, Costache Negri, Mihail Kogalniceanu, Dimitrie Ralet, Grigore Cuza, Scarlat Pastia, Gheorghe Sion, care pe data de 30 mai 1856, au decis Unirea Principatelor Române sub conducerea unui singur domnitor.
În perioada 1859 – 1963 palatul a fost reședinta lui Cuza Vodă și a soției acestuia, Elena. Domnitorul Cuza semnează aici prima declarație de recunoaștere a Unirii Principatelor, document care este recunoscut la nivel internațional și de către Imperiul Otoman. Perioada în care domnitorul Alexandru Ioan Cuza locuiește în edificiu este suficientă să îi pecetluiască numele de “Palatul Cuza-Vodă”.
Între anii 1886 și 1937 palatul devine propietatea Societății Creditului Urban din Iași după ce familia Ghica ipotechează imobilul pentru suma de 240.000 lei. Regele Ferdinand, după ce armata germană ocupă Bucureștiul în 1916, mută capitala la Iași și își face cartierul general la “Palatul Cuza-Vodă”.
Edificiul trece in proprietatea statului in anul 1937 și, susținut de sfatul lui Nicolae Iorga, etajul cladirii devine Muzeul Palatul “Cuza-Vodă”. La împlinirea centenarului, în anul 1959, clădirea își schimbă denumirea în “Muzeul Unirii”, nume pe care il poartă și astăzi.
Muzeul aduna, în colectiile sale, documente, cărți și hărți vechi, fotografii, costume, mobilier, porțelan, argintărie, ceasuri, corpuri de iluminat etc. aparținând familiei domnitoare Cuza sau boierilor secolului XIX.